Stimati prieteni, imi revine placerea de a va anunta ca primul meu volum de poezie, tocmai a iesit de sub tipar. In curand, voi anunta si toate datele referitoare la lansarea oficiala a acestuia care va avea loc la Ploiesti.

Volumul de debut – “Ganduri pentru calcaie goale”

_____________________________________________

Cine este Ciprian Dragomir?

Postmodernistul Ciprian Dragomir valorifică acea tendinţă care susţine importanţa totului şi chiar a nimicului. Orice mărunţiş este de valoare pentru că omiterea acestuia din viaţa noastră ar denatura-o. Fragmentele, totul şi nimicul ne definesc fiinţa şi existenta.

În poezia lui Ciprian Dragomir regăsim aventura ludică, ironizarea aproape meschină dar savuroasă, benefică a unei realităţi departe de verticală, combinate cu alte multiple caractere ale postmodernismului.

Adâncirea în profan – profanul griului cotidian – şi dezlegarea sacrului, a divinului, ajungerea la elementele creştine primordiale, dau o ciclicitate atipică, o buclare surprinzătoare.

Se observă o democratizare a limbajului poetic şi o apropiere a subiectului de obiect prin fixarea observaţiilor, senzaţiilor şi gândurilor într-un mod direct, aparent spontan. Eul creator este stăpânit de o „jubilaţie” a evadării din constrângerea postmodernismului, o bucurie a destinderii creaţiei, devenite compatibile cu zâmbetul, cu umorul liber şi cu orice procedură de captare a cititorului şi aducerea acestuia pe picior de egalitate cu autorul, într-o comunicare interactivă.

Ciprian Dragomir este situat printre poeţii tineri cei mai importanţi ai noului val postmodernist.

Prof. Nicoleta Bohat

____________________________________________

Ce spune un specialist?

Ţin să ne considerăm, cu multă prezumţie dintre cei cărora, inteligenţi fiind (oho!), întrebăm, descifrăm (şi) din puţin înţelegem, dar şi intuim dezvoltarea unor linii de forţă, arabescuri, circumvoluţii sau paralele de portativ pe care va evolua un tânăr… inteligent, tenace, independent (şi…) impertinent, vorba lui Caragiale, faţă de poncife, trufii ale actualităţii, grimase ale subculturii televizate săltăreţe, şi deloc pauper în discursul bine alimentat de cultură, înflorind in metafore şi scurtcircuitat de idee.

„Gânduri pentru călcâie goale” este un titlu nu chiar banal (şocante sunt multe!) pentru un volum care este şi nu este unitar.

Ciprian Dragomir realizează (contra) performanţa ca titlurile deloc cuminţi ale volumului său sa nu fie nici epura, din care cresc sau la care ajung versurile poemului ci să fie chiar depăşite în teme ritate nu de insolenţa imagistică – existentă, este inedit dezvăluită şi pentru mulţi deranjantă – ci de provocarea permanentă la cere incita cu program şi voluptate, cipreşul acesta tânăr şi, ca să merg pe imaginea mitologiei greceşti, în căutare de Afrodită. Altfel spus, interesul şi câştigul lectorului vin şi din plăcerea estetică (ce desuetudine, nu e aşa?), din încercarea cu iz moral, psihologic de a aprofunda imposibilele relaţii , ca şi ale interogaţiilor care îl frământa permanent pe junele matur C. D. Ce să fie acele „călcâie goale”? De ce sunt convocate elemente de mitologie (styxul) grecească sau românească (Arvinte)? Cain, clepsidrele, mohairul visării, acromaticul, nevoia de refugiu precum şi alte antroponime culturale, rezonante, sintagme „gravide” de visare – nouă celor… comprehensivi ce ne sugerează?

Dincolo de sugestia de indigenţa, de sărăcie pe care o poate da titlul – şi care, de fapt nu are acoperire în intenţia şi realizarea volumului – aş încerca să privilegiez conotaţii convergente dinspre climatul agorei greceşti – când mai în sandale, mai desculţi, peripatetizau sau prezentau apofteme şi teorii înţelepţii, sofoi care se dezinteresau de starea lor materială – fie de cei care în pelerinaje ascetice, religioase umblau după steaua unui ideal şi himera unei frumuseţi. Dar, am spus, titlul (şi titlurile) au provocarea lor uneori gratuită, percutantă, şi chiar autonomă semantic. Acesta şi pentru faptul ca magma lirică e trecuta prin retortele unei iactante stăpâniri de sine şi orgolioase meşteşugiri artistice.

Sunt tare curios de adâncirile şi eliminările pe care le va aduce valul următor. Ciprian D. decupează acum doar un calup – interesant şi, cine ştie, poate important dintr-o revărsare şi abundentă şi strunită, frumos solidificată în nişte versuri cărora, cu multă şi paradoxală pudoare, autorul le molcomeşte insolitul şi chiar insolentul prin irizarea metaforelor şi doctul sigur, al scriiturii. Este un autor inteligent, care poate să scrie poezie ştiind înseşi regulile canonului estetic al momentului.

Prof. Nicolae Boaru